BREAKING NEWS

25 mai 2014

Jurnal de calatorie: Roma



Roma, eterna, fascinanta, incarcata de istorie! Se spune ca cine a baut odata apa de la Roma neaparat se va reintoarce, asadar iata-ne din nou in cetatea Romei, band pentru a doua oara din apa pura, rece de izvor de la cismelele Romei.





Daca prima data am fost singuri iata ca de data asta am vizitat Roma anul acesta, in luna martie, impreuna cu cei doi copii: Alexandra, 6 ani si Stefan 3 ani. Emotiile au fost mari, nu
stiam cum se vor rezista drumului destul de lung pana la aeroport, cum se vor comporta apoi in avion, daca vor avea rabdare, daca Stefan va intelege ca trebuie sa stea cu centura pusa, daca nu se vor plictisi vizitand ruinele Romei etc. etc... 




Se pare ca pana la urma i-am subestimat fiindca au rezistat cu stoicism plimbarilor lungi printre ruine, meselor decalate, luate la intamplare si orelor inaintate de culcare.

Am ajuns la Roma prin intermediul agentiei Ovi Travel printr-un extraordinar concurs de imprejurari! Au organizat un concurs pe pagina lor de facebook  la care am participat din pura intamplare si  nu am crezut nici o clipa ca voi castiga. La un concurs la care unii au avut sute, sau poate chiar mii de sanse, zeita fortuna a hotarat sa castig eu, cu o singura sansa! Da, una singura, asta da noroc, nu-i asa?
Am castigat o excursie de 4 nopti  pentru doua persoane la Roma, excursia incluzand cazare, mic dejun si bilete de avion. Si fiindca norocul mi-a suras, evident am profitat si am cumparat bilete si pentru copii.



 Am avut de ales intre mai multe hoteluri asa ca in final ne-am oprit la un hotel de 4 stele, reprezentanta agentiei, Raluca Ioana Dumitru fiindu-ne de mare ajutor in alegerea acestuia. Agentia a dat dovada de maxima seriozitate si implicare, s-a oferit sa ne comande chiar si un taxi care sa ne ia de la aeroport si sa ne duca la hotel la sosirea in Italia, ne-a contactat inainte de plecare pentru a ne reaminti ce trebuie sa luam la noi, ne-au dat un numar de telefon la care urma ssa ii conctactam in caz de eventuale probleme acolo, efectiv s-au gandit la toate. Mai mult, pe site-ul lor puteti gasi mai multe informatii utile ce va vor fi de mare folos in calatorie.
La recomandarea agentiei am ales hotelul  ESH Executive , un hotel de patru stele, situat undeva  in apropierea Vaticanului, pe Via Aurelia,  in cladirea unei vechi manastiri, inconjurat de o adevarata  oaza de verdeata, perfecta pentru o vacanta impreuna cu copiii! Stilul modern al hotelului este combinat cu elemente vechi dandu-i o somptuozitate aparte, iar pinii vechi de secole ce sunt peste tot in zona ii dau un aer misterios.




Despre hotel numai de bine, vi-l recomand din toata inima, mai ales daca veti calatori impreuna cu copiii! Personal foarte amabil, cele doua camere duble pe care le-am avut foarte spatioase, patul foarte mare si confortabil, baia foarte mare si moderna, camera dotata cu aer conditionat, minibar, seif, televizor. Foarte curat peste tot, zilnic ne erau schimbate lenjeriile si prosoapele.
Restaurantul, situat la ultimul etaj, foarte elegant, dotat si cu o terasa de unde puteam admira in voie privelistea. Micul dejun de tip bufet  foarte variat, era imposibil sa nu gasesti ceva sa iti fie pe plac. Chelnerii foarte atenti, cand copiii scapau pe jos tacamurile imediat veneau si le inlocuiai cu altele curate, farfuriile golite le luau imediat, foarte atenti mai ales cu copiii, in fiecare zi le-au facut mici surprize.


Despre Roma sunt atat de multe de spus si atat de multe de vizitat incat ai nevoie de  cateva luni de vacanta sa le poti vizita pe toate. Cum noi vizitasem deja o parte a Romei acum am ales sa vizitam ceea ce nu reusisem sa vizitam prima data, sau ceea ce am considerat ca ar mai merita vizitat.

In prima zi, varul meu, stabilit de ani buni in Roma ne-a dus sa vedem Mediterana, asa ca iata-ne la Lido di Ostia, locul unde foarte multi italieni isi petrec vacanta de vara. Marea superba, calma, apa curata, plaja la fel, faleza foarte frumoasa, plina de oameni iesiti la promenada profitand de vremea frumoasa (multi, foarte multi romani). Copiii au fost peste masura de incantati mai ales ca de pe mal se puteau vedea pestii inotand in apa. S-au bucurat apoi de un loc de joaca aflat in apropiere si au admirat ambarcatiunile din port. A fost o zi frumoasa, linistita, o prima zi de vacanta perfecta as zice.



 A doua zi am hotarat sa revedem Vaticanul. Copiii au fost impresionati de dimensiunile acestuia, de maiestuozitate, de lux, de statui, de sfinti, si de aproape tot ceea ce au vazut acolo. Am vizitat Basilica San Pedro si, ca si data trecuta, am fost uimiti de opulenta acesteia, sincera sa fiu nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc cati bani au fost risipiti acolo si ce alte lucruri importante s-ar fi putut face cu acei bani!


Din pacate fiind impreuna cu copiii nu am reusit sa vizitam si muzeele Vaticanului, ne-a fost teama ca acolo chiar n-ar fi avut rabdare, dar poate cu alta ocazie.
 In apropierea Vaticanului se afla castelul Sant' Angelo, o cladire impunatoare, situata pe malul drept al Tibrului, fosta resedinta papala, fiind legata de Vatican printr-un coridor, altadata secret. In partea de sus a fortaretei se afla o statuie imensa, in forma unui inger din bronz, inger care se spune ca si-ar fi facut aparitia acolo in timpul epidemiei de ciuma, punandu-i capat astfel acesteia.


Piazza Venezia ne-a impresionat foarte mult. Au fost atatea de vizitat acolo incat ne-a luat o zi intreaga: Forumul Roman, Catacombele, Columna lui Traian, Palatul Venezia, Statuia lui Marcus Aurelius, Basilica di san Marco, Monumentul lui Vittorio Emanuele al doilea si multe altele. 




 Monumentul lui Victor Emanuel amplasat intre Piata Venezzia si dealul Capitoliului este dotat cu un lift panoramic ce a fost adaugat in structura in 2007 si permite vizitatorilor accesul pe acoperis pentru o privire panoramica asupra Romei. 




Copiii au fost foarte impresionati de privelistea de la inaltime, de pescarusi, de cladiri, a fost o zi plina si nu s-au plictisit deloc.
 Nu va voi povesti eu acum despre fiecare obiectiv in parte, va voi spune doar ca niciunul din ele nu trebuie ratate daca ajungeti la Roma.



 Ce mi-a placut extraordinar de mult in Roma in afara obiectivelor turistice au fost magazinele cu antichitati. Mi-as dori sa existe astfel de magazine si la noi, am fost peste masura de impresionata, intr-un astfel de magazin era o adevarata particica de istorie, lucruri vechi, incepand cu vesela, decoratiuni, continuand cu imbracaminte, perdele, tablouri, si mergand pana la mic si mare mobilier. Cred ca as fi ramas o zi intreaga intr-un astfel de magazin!  Copiii au admirat jucariile vechi, din lemn sau portelan, adevarate opere de arta! Din pacate nu am primit permisiunea de a face fotografii, asa ca nu va ramane decat sa va imaginati atmosfera boema a  magazinului.






Asadar Roma poate fi o destinatie perfecta de calatorie pentru familiile cu copii, pe langa obiectivele turistice veti gasi o multime de parcuri si locuri de joaca.  

3 comentarii :

  1. Foarte frumoasa retrospectiva, chiar am simtit ca am fost alaturi de voi in Roma. Felicitari agentiei pentru vacanta minunata pe care v-au pregatit-o. Ma bucur sa descopar lucruri bune si in Romania. Salutari, Nico

    RăspundețiȘtergere
  2. Roma e in inima mea si tare mult imi doresc sa ma intorc acolo. Multumesc pentru plimbarea virtuala. Ma bucur ca ati avut o vacanta asa de frumoasa :)

    RăspundețiȘtergere

 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU IDEI. Designed by OddThemes