BREAKING NEWS

07 septembrie 2018

Casa visurilor mele




Casa visurilor mele este mica, intima, dar ireal de frumoasa! Are peretii acoperiti de trandafiri cataratori iar in gradina are liliac si lavanda!
Casa visurilor  mele este mica dar primitoare si are mereu usile deschise pentru prieteni! Are livada de ciresi si de meri, si cativa stupi unde albinele zumzaie fericite!
Casa visurilor mele este mica dar in ea locuieste o familie atat de fericita incat ii molipseste si pe cei din jur cu fericirea lor, este o oaza de bucurie, de dorinta, de speranta!
Casa visurilor mele este mica dar plina de glascioare vesele de copil, de inocenta, de sinceritate, puritate!
Casa visurilor mele este mica, dar in ea locuiesc oameni cu inima mare, care stiu sa daruiasca neconditionat tot ceea ce le prisoseste, fie ca e vorba de sentimente sau de lucruri materiale!
Casa visurilor mele este mica, dar in ea niciodata nu vor avea loc rautatea, invidia, violenta si nimic din ceea ce ar putea tulbura armonia celor ce locuiesc in ea!
Casa visurilor mele este mica dar incapatoare, in ea vor avea loc deopotriva si bogatii si saracii, si cei bolnavi si cei sanatosi si cei urati si cei frumosi!





Hai sa ne construim cu totii astfel de case, mici dar pline de iubire  si de bunatate, si poate vom avea sansa sa ne crestem copiii intr-o lume mai buna!
Hai sa ne construim cu totii astfel de case si poate vom invata ca fericirea sta in lucrurile simple si ca sta in puterea noastra sa schimbam lumea in bine!
Hai sa ne construim cu totii astfel de case si sa traim fericiti!
Nu-i asa ca si tie ti-ar placea?

Voi obisnuiti sa va machiati copiii?




V-am mai spus ca in general evit sa ii judec pe cei din jurul meu, de data asta insa am fost cumva fortata de imprejurari sa o fac si am simtit nevoia sa impartasesc cu voi, poate ii vor fi cuiva de ajutor aceste randuri.

Alexandra are aproape opt ani si e un copil vesel si frumos, ca toti copiii de altfel. La final de clasa intai, la Serbarea Abecedarului nu au avut nevoie de costumatii insa toti copiii au trebuit sa se imbrace forte frumos si elegant!
Si au fost absolut minunati cu totii, unul mai frumos ca celalalt, pana aici insa am avut o discutie in contradictoriu cu Alexandra, ocazie cu care am inceput sa observ diverse lucruri.

Am ales mai intai rochita si sandalutele pe care le va purta la serbare, iar aici as face o paranteza sa va spun  ca am o maaare multumire sufleteasca fiindca ne potrivim de minune la gusturi, si-a ales o rochita vesela, colorata, inflorata, o rochita ce reflecta de minune sufletul pur de copil, o rochita potrivita varstei dar si ocaziei!



Problema a aparut cand a decretat sus si tare: "Vreau sa mergem la coafor sa imi fac parul si sa fiu machiata si rujata la serbare!" Am purtat o discutie ce a durat circa o jumatate de ora, dar la un moment dat cand am realizat ca ma lupt cu morile de vant si indiferent de ce i-as fi zis eu in acel moment ea ma vedea drept mama cea rea care nu vrea sa ii respecte doleantele am hotarat sa renunt si sa aman discutia. A ramas sa discutam peste cateva zile, timp in care ea a fost oarecum suparata pe mine desi se straduia sa nu o arate.






In zilele urmatoare am privit cu multa atentie in jurul meu pe strada si am constatat cu stupefactie ca  destul de multe fetite (unele aflate inca la varsta cand se joaca cu papusile), sunt machiate si intr-una din zile, impreuna fiind, am avut norocul sa intalnim o fetita de 5-6 anisori machiata foarte strident si cu un ruj rosu strident pe buze. Am intrebat-o pe Alexandra daca ii place cum arata acea fetita, a incercat sa evite raspunsul insa intr-un final a recunscut ca nu. Acasa am dus-o in fata oglinzii si i-am aratat cat este de frumoasa. I-am explicat cum femeile odata cu inaintarea in varsta incep sa aiba riduri si sunt nevoite sa apeleze la farduri ca sa le ascunda si sa isi infrumuseteze chipul, dar pe copii i-a inzestrat Dumnezeu cu o frumusete si o naturalete aparte.



Nu as vrea sa supar pe nimeni, daca voi alegeti sa va coafati copiii si sa ii machiati este alegerea voastra si o respect, eu insa am o mare problema cu asta.

De ce sa ascund sunt vopseluri colorate ochisorii atat de frumosi si jucausi?
De ce sa ii fac coafuri sofisticate cand ii pot face o impletitura simpla si frumoasa?
De ce sa ii ascund zambetul atat de frumos si de sincer sub un strat de ruj?
De ce sa nu ii pastrez puritatea si naturaletea cu care a inzestrat-o Dumnezeu?



Ce fel de mama esti?



Ce fel de mama esti tu daca iti permiti sa ii spui copilului meu ca mai are mult pana ajunge la nivelul copilului tau?
Cine esti tu, cine te crezi, ce fel de inima ai? 

Si de unde stii tu care sunt aspiratiile copilului meu? Te-ai gandit vreodata ca poate copilul meu nici macar nu isi doreste sa ajunga la nivelul copilului tau?
Copilul meu are visele lui, aspiratiile lui, cine esti tu sa vii sa faci astfel de comparatii? Cum iti permiti? 

 Te-ai gandit oare vreo clipa ca pe un copil astfel de vorbe il dor? Te-ai gandit vreo clipa la sufletul lui, la sentimentele lui? Ce fel de mama esti tu?





Copilul meu este unic si este al meu! Nici macar eu, cea care ii sunt mama, nu imi voi permite vreodata sa il compar cu ceilalti copii! Asadar cu atat mai mult tu nu ai nici un drept sa faci asta! Niciodata! In nici o imprejurare! 

  Copilul meu are tot ceea ce mi-as putea dori vreodata, e sanatos si are o familie care il iubeste, restul sunt doar mici amanunte! 
  Eu nu-mi doresc sa fie la fel de bun sau mai bun decat copilul tau!  Eu imi doresc sa fie el insusi, imi doresc sa fie sincer, si sa aiba inima plina de iubire, sa stie sa daruiasca si sa imparta bucurie in jur! 

Sunt curioasa, daca al tau copil ar fi venit acasa plangand si vizibil afectat fiindca eu i-as fi spus ca mai are mult pana ajunge la nivelul copilului meu tu cum ai fi reactionat?



Abonați-vă la: Postări ( Atom )
 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU IDEI. Designed by OddThemes